Deputatul Claudia Gilia a prezentat un punct de vedere cu privire la modul în care președintele României, înțelege să nu respecte legea fundamentală a statului român, făcând strict referire la decizia Curții Constituționale, prin care Preşedintele României a fost obligat să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA, Laura Codruța Kovesi.
Deputatul PSD, Claudia Gilia a spus foarte clar și răspicat că legile nu se aplică după bunul plac, al unora sau al altora, în funcție de interes, așa cum face președintele Klaus Iohannis care nu respectă deciziile Curții Constituționale sau le respectă doar atunci când îi convine.
Social-democrata a mai subliniat fatul că dacă Iohannis se lăuda că va fi președintele care tace și face se pare că în ultima vreme Iohannis vorbește și nu face:
„Tentativa președintelui Iohannis de a pune în discuție decizia CCR, reprezintă în opinia noastră o subminarea directă a acestei instituții fundamentale a statului român. În logica sa, orice decizie a instanței poate fi pusă în dicuție fără a fi executată. În plus, nimeni altcineva, în afară de CCR, nici măcar președintele Iohannis, nu poate stabili care este interpretarea corectă a Constituției, deoarece CCR este garantul supremației Constituției.
Președintele Iohannis a refuzat să asigure opinia publică asupra faptului că va respecta decizia CCR . La întrebările care i-au fost puse de către mass-media și nu numai, pe această temă , președintele României s-a comportat precum un computer stricat care este pus în dificultate de către o ecuație prea complexă și care nu face decât să repete un răspuns irelevant.
Mai mult, președintele Iohannis a stabilitit de la sine putere, punerea în aplicare a deciziei CCR , înainte de luna decembrie. Acest lucru este în opinia noastră, o încălcare gravă a dispozițiilor constituționale, căci așa cum prevede Art. 147, alin. (4)din Constituţie:<<Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor>>.
Deci, nu există termene în ceea ce privește punerea în aplicare a acestei decizii. Trebuie să evidențiem faptul că având în vedere funcțiile pe care le îndeplinește președintele României, funcții care sunt prevăzute în mod expres în Constituția României și mă refer aici la Art. 80 alin. (2)din Constituţie: <<Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei dar şi la buna funcţionare a autorităţilor statului>>. Îi recomand domnului președinte Iohannis să citească cu mare atenție, mai multe articole din Constituția României. Și fac referire aici, la Art. 1 alin. (5)din Constituţie care dispune: <<În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Acest lucru înseamnă că orice dispoziție legală este obligatorie>>.
O dispoziție a Constituției este obligatorie pentru orice cetațean al acestui stat, indiferent de calitatea, demnitatea pe care o are sau o exercită la un moment dat. Și să nu mai uităm și un alt articol din Constituție, pentru că tot se discută atât de mult în aceste zile de constituționalism. Este vorba de Art. 16 alin. (2)din Constituţie care spune mai explicit: <<Nimeni nu este mai presus de lege.>>”, a declarat deputatul Claudia Gilia .
Deputatul Claudia Gilia a mai supus că opoziția invocă adesea textele din anumite documente ale Comisiei de la Veneția, însă de cele mai multe ori, uită să citeze exact ceea ce spune Comisia de la Veneția. Drept pentru care, deputatul Claudia Gilia a dat citire Avizului nr. 685/2012 al
COMISIEI EUROPEANE PENTRU DEMOCRAŢIE PRIN DREPT (COMISIA DE LA VENEŢIA):
„Delegaţia Comisiei de la Veneţia a aflat despre declaraţiile făcute de către oficialităţi prin care acestea au arătat lipsă de respect faţă de Curtea Constituţională. Prin astfel de declaraţii s-a solicitat chiar demiterea judecătorilor Curţii Constituţionale.
Declaraţiile, fie că au provenit de la Preşedinte, membrii Guvernului sau Parlament, subminând credibilitatea judecătorilor, constituie motiv de reală îngrijorare, chiar dacă nu împiedică în mod efectiv judecătorii de la îndeplinirea atribuţiilor lor constituţionale. Chiar dacă astfel de declaraţii sunt retrase ulterior, prejudiciul adus instituţiilor statului şi, astfel, întregului stat, este deja produs.
O autoritate publică, în calitatea sa oficială, nu se bucură de aceeaşi libertate de exprimare ca şi o persoană care nu deţine funcţii publice. Organele statului pot, bineînţeles, să îşi exprime public dezacordul cu privire la o decizie a Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp trebuie să afirme clar că vor pune în aplicare decizia respectivă şi trebuie să îşi limiteze criticile la decizie în sine. Atacurile personale asupra tuturor judecătorilor sau a unora dintre judecători sunt în mod clar inadmisibile şi pun în pericol poziţia sistemului judiciar şi încrederea şi respectul public pe care acesta trebuie să îl inspire.
Independenţa şi neutralitatea Curţii Constituţionale sunt în pericol atunci când alte instituţii ale statului sau membrii acestora o atacă public. Astfel de atacuri sunt în contradicţie cu poziţia Curţii în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142.1 din Constituţie), şi sunt, de asemenea, problematice din punctul de vedere al independenţei garantate constituţional şi al inamovibilităţii judecătorilor Curţii (art. 145 din Constituţie). Un alt aspect al respectului care trebuie acordat Curţii Constituţionale este executarea deciziilor sale. Nu numai statul de drept, ci, de asemenea, patrimoniului european constituţional impun respectarea şi punerea eficientă în aplicare a deciziilor instanţelor constituţionale.”
PSD consideră că tentativa președintelui Iohannis de a pune în discuție decizia CCR, reprezintă o subminarea directă a acestei instituții fundamentale a statului român.