JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.
ppt.ro

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Jandarmeria Dâmbovița a sărbătorit „Ziua Veteranilor Unității”

Autor:

Data: 26 martie 2018, 16:06

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a sărbătorit  luni, 26 martie „Ziua Veteranilor Unităţii”.

 Evenimentul a reunit foşti ofiţeri şi subofiţeri jandarmi, care au rememorat evenimente din viaţa unităţii, alături de actualul personal al  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa

Activitatea, organizată premergător în contextul Centenarului Marii Uniri şi premergător sărbătoririi pe data de 3 Aprilie a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române a avut  loc  la Sala Albă de la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia Târgovişte (Corpul K).

Activitatea  a fost susţinută de colonel Viorel Matei, inspector şef, iar la aceasta  au  participat  și personalităţi publice locale -istorici, scriitori . Prezent la eveniment  a fost  și secretarul județului Ivan Ivanoff.

Colonel Viorel Matei, inspector şef a vorbit despre contribuția Jandarmeriei la înfăptuirea Marii Uniri dar și despre istoria Jandarmeriei.

 Și invitații au adresat un gând.

Nu în ultimul rând,  inspectorul șef, col. Viorel Matei a  vorbit și despre noul  însemn heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa ce va fi folosit pe uniforme şi alte dotări.

Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița din cadrul Jandarmeriei Române se prezintă după cum urmează: pe fond albastru, o acvilă de aur, cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde. Conform anexei nr. 1 la Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, pasărea apare încoronată cu o coroană închisă, cu tocă purpurie, formată dintr-un cerc frontal, cu borduri subțiri sus și jos, împodobit, în față, cu o piatră dreptunghiulară culcată, patru pietre romboidale (două la stânga, două la dreapta) și două perle pe flancuri, redate pe jumătate. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane, în formă de vârf de lance, dintre care cinci sunt vizibile, cu primul, al treilea și al cincilea mai mari și decorate, fiecare, cu câte o piatră rectangulară, ornată cu două linii negre orizontale sus și jos și alte două linii verticale pe flancuri, așezată în pal, înconjurată de trei perle mici, poziționate în triunghi, și, în partea inferioară, de o piatră ovală dispusă în pal, cu al doilea și al patrulea mai mici și încărcate, fiecare, cu câte o piatră ovală pe centru și cu o perlă mică deasupra; primele trei fleuroane din față sunt intercalate de două vârfuri ascuțite, terminate cu perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă, în sus, spre mijlocul coroanei, opt lame înguste, dintre care primele cinci din față sunt vizibile, de formă arcuită și ornate cu perle, care se reunesc și se termină la mijloc printr-un glob împodobit cu o centură în formă de fascie, mai îngroșată, din mijlocul căreia se înalță un pal care atinge vârful globului. Globul este surmontat de o cruce recruciată, românească, pe mijlocul căreia broșează crucea Sfântului Andrei, de dimensiuni mai mici; elementele coroanei sunt de argint, cu pietrele rectangulare, romboidale, ovoidale și perlele de culoare albă.

Pe pieptul acvilei, un scut tăiat, având în cartierul 1, pe roșu, un romb de argint, ieșind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul 2, pe albastru, o căprioară de argint.

În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ȘI ORDINE).

În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN * DÂMBOVIȚA.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google