La Complexul Turistic de Natație Târgoviște a avut loc sâmbătă, 24 martie 2018, „Cupa Primăverii” ediția a II-a , la care au participat 445 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, toți dâmbovițeni. Primarul Cristian Stan a fost cel care le-a adresat un gând tuturor participanților. Au fost prezenți și viceprimarul Monica Ilie și viceprimarul Cătălin Rădulescu, Eugen Pătrașcu, directorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște și nu în ultimul rând consilierul primarului Cosmin Bozieru. Organizatori au fost Primăria Municipiului Târgoviște, Complexul Turistic de Natație și Clubul Sportiv Municipal Târgoviște. Au fost patru probe: 50 m liber, 50 m picioare liber cu plută, 50 m spate, 50 m picioare spate cu plută. Cum mulți dintre cei care vor înota sunt la prima lor acțiune de acest gen, nu vor exista clasificări și nici cronometraj.
A fost o demonstrație de înot, cu participarea copiilor pregătiți de instructori dâmbovițeni sau care își desfășoară cursurile la Complexul Turistic de Natație Târgoviște.
Primăria Municipiului Târgoviște și Complexul Turistic de Natație Târgoviște a premiat toți participanții, mulți dintre ei aflați la prima lor acțiune organizată la Bazinul Olimpic.