Județul Dâmbovița se numără printre județele care astăzi, 28 februarie începând cu ora 11:00 și până diseară, ora 23: 00 se află sub COD GALBEN de ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, intensificări ale vântului și viscol. În intervalul menționat va continua să ningă moderat cantitativ în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăși 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând și troienind zăpada și diminuând vizibilitatea.
Potrivit meteorlogilor, avertizarea de COD POTOCALIU de ger s-a actualizat . Și județul Dâmbovița este sub COD POTOCALIU de ger în intervalul 28 februarie, ora 11.00 – 02 martie, ora 20.00.
Fenomene vizate sunt temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua.
Gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 și -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureș, Transilvania, Muntenia și Dobrogea și pe arii restrânse în Oltenia. Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) și până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitații în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul și sudul țării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.
Chiar dacă acţiunile de deszăpezire au fost îngreunate de căderile de zăpadă şi de vântul puternic, nu există şi nu au existat drumuri judeţene blocate. Situaţii mai dificile s-au înregistrat în zona de sud a judeţului Dâmbovița din cauza viscolului.
În ceea ce priveşte stocurile existente, SC Lucrări Drumuri şi Poduri Dâmboviţa anunţă că deţine 964 tone material antiderapant, 1600 tone de nisip şi 250 tone de sare, suficiente pentru a asigura deszăpezirea pentru o perioadă de cel puţin două săptămâni. Societatea acţionează cu un număr de 130 de angajaţi şi 41 de utilaje.