Tradiția se păstrează cu sfințenie de către comunitatea bulgarilor din Târgovişte, Cartierul Matei Voievod. În prima sâmbătă a Postului Paștelui, sâmbătă care, după calendarul ortodox, este a Sfântului Teodor sau Todorovden, în limba bulgară, comunitatea bulgarilor din Târgovişte sărbătoreşte Paştele Cailor sau Tudorița, obicei unic în România. Anul acesta Paştele Cailor este sărbătorit, sâmbătă 24 februarie 2018.
Ca de fiecare dată , Primăria Târgoviște este alături de Asociaţia “Zaedno” a Bulgarilor din Târgovişte care se ocupă de pregătirea activităților dedicate sărbătorii Paștele Cailor. Primarul Cristian Stan a subliniat fatul că comunitatea bulgarilor din Târgovişte duce mai departe o moștenire culturală extraordinară.
Vasile Costache , preşedintele Asociaţiei“Zaedno” a Bulgarilor din Târgovişte a explicat că Paștele Cailor este un obiceiul de a sfinţi caii care dă, practic, startul lucrărilor agricole.Această sărbătoare întăreşte legătură dintre grădinar şi ajutorul de nădejde, calul.
În semn de apreciere grădinarul bulgar consideră calul că făcând parte din viaţă şi activitatea lui. Pentru această grădinarul sfinţeşte la biserică animalul, să fie sănătos şi ascultător tot anul. Gospodinele din comunitatea bulgară mai pregătesc koncete, figurine dintr-un aluat special ce reprezintă calul şi merg cu ele dimineaţă la biserică pentru a fi sfinţite. La ieşirea din biserică preotul sfinţeşte grădinarul şi calul, iar femeile împart konceta. Grădinarul rupe konceta în două părţi egale, o jumătate o mănâncă el, o jumătate o da calului. Evenimentul se ţine an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod.