Pe 25 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. În România, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, și implicit a violenței în familie, reprezintă o parte integrantă a politicii de stat pentru protecția familiei și de sănătate publică, fiind soluționată legislativ prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr.25/2012.
Legea nr.25/2012 stipulează că „prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un obiectiv de interes național”.
Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia a transmis un mesaj cu ocazia acestei zile. Mai mult, a spus că în calitate de parlamentar va promova, alături de ceilalți parlamentari, măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea cadrului legal, astfel încât femeilor să le fie protejată integritatea fizică și să aibă siguranța că nu sunt singure și vulnerabile în fața actelor brutale:” “M-a lovit cu brutalitate, ca niciodată, și de față cu cei mici… La început a fost doar o palmă…” cam așa sună multe dintre destăinuirile femeilor lovite în propriul cămin, mărturisiri șocante pentru cei care le ascultă, dar extrem de dureroase și greu de făcut de către victime.
Din păcate, aflăm tot mai des despre astfel de cazuri de femei abuzate, victime ale violenței domestice, din țara noastră sau din alte colțuri ale lumii. La acestea se adaugă femei care cad victime traficului de carne vie sau cele care sunt captive ale unor așa-zise tradiții, cu căsătorii aranjate de la vârste fragede.
Astăzi, 25 noiembrie, marcăm o zi cu semnificație specială. Este Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, ocazie cu care, în fiecare an, sunt organizate acțiuni menite să atragă atenția asupra uneia dintre cele mai serioase probleme ale tuturor timpurilor: violența asupra femeii care, din păcate, este prezentă peste tot în lume. Acest fenomen reprezintă o încălcare a drepturilor femeilor și este, dincolo de toate, un act criminal, cu impact deosebit de puternic asupra membrilor familiei, mai ales a copiilor, a comunităților, precum și a societății, în ansamblu. Este un fenomen foarte periculos, cu consecințe extrem de grave, care cere măsuri imediate și ferme.
România a făcut un pas foarte important pe calea protejării femeilor care victime ale violenței de gen din țara noastră. Astfel, în data de 27 iunie 2014, țara noastră a semnat, la Bruxelles, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Ca urmare a faptului că au fost depuse zece instrumente de ratificare, din care opt aparțin țărilor membre ale Consiliului Europei, Convenția a intrat în vigoare, pentru majoritatea statelor ratificante, la 1 august 2014. Convenția este în prezent semnată de 36 de state, dintre care 14 au ratificat-o, și produce deja efecte pe teritoriile lor.
Beneficiile acestui tratat european se vor vedea pe măsură ce tot mai multe țări europene îl vor ratifica, întrucât acesta prevede mecanisme de colaborare între state pentru stoparea violenței împotriva femeii și pentru pedepsirea agresorilor. Primii pași au început în 2011, anul deciziilor importante în stoparea violenței împotriva femeii. Adoptarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice a reprezentat un progres substanțial în crearea consensului statelor membre în vederea combaterii acestui tip de violență, chiar dacă doar un număr redus de state au ratificat-o până în prezent.
Au urmat, în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dezbateri interesante care s-au finalizat prin adoptarea a două rezoluții, una privind atenționarea interzicerii preselecției sexului copilului, iar cealaltă privind violența psihică. Obiectivele Convenției sunt protejarea femeilor împotriva oricăror forme de violență, inclusiv prin acțiuni judiciare, eliminarea oricăror forme de discriminare, la care în mod preponderent femeile sunt victime, adoptarea unor măsuri integrate împotriva violenței domestice, inclusiv prin cooptarea agențiilor guvernamentale implicate în acest proces și realizarea unei cooperări internaționale pentru a stăvili fenomenul violenței domestice și a violenței împotriva femeii.
Potrivit statisticilor din ultimii ani, realizate pe baza unor interviuri, realizate față în față cu femei din 28 de state membre ale Uniunii Europene, aproximativ 3,7 milioane de femei au fost supuse violenţei sexuale în decursul celor 12 luni care au precedat interviurile din cadrul anchetei. Aceasta corespunde unui procentaj de 2% dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 74 de ani din Uniunea Europeană. Cifrele sunt absolut îngrijorătoare. Dar trebuie ca fiecare dintre noi să privim dincolo de statistici, să înțelegem că depinde de fiecare dintre noi să contribuim la diminuarea acestui fenomen și să ne implicăm hotărât.
Ca parlamentar voi promova, alături de colegii mei, măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea cadrului legal, astfel încât femeilor să le fie protejată integritatea fizică și să aibă siguranța că nu sunt singure și vulnerabile în fața actelor brutale. Este datoria noastră față de ele, față de noi înșine și față de generațiile viitoare.
Pentru aceasta este imperioasă nevoia de implicare a tuturor factorilor de decizie pentru a proteja femeile de violența îndreptată împotriva lor și, mai ales ca femeile care sunt victime ale violențelor de orice fel să poată beneficia de apărare, inclusiv prin asistență juridică gratuită, și de protecție socială, pentru a le aduce din nou la statusul pe care îl merită.”, a afirmat Claudia GILIA, deputat PSD Dâmbovița
news
- Pe podul de pe DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni, s-a turnat primul strat de asfalt. VIDEO
- CONTROALE AMPLE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Sunt vizate centrele de colectare fier vechi. VIDEO
- PSD: Avem încredere în misiunea de monitorizare a alegerilor de către OSCE
- Iarna s-a întors în unele zone ale țării
- Respectați recomandările autorităților în contextul atenționării meteorologice emisă de ANM
- COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată în tot județul Dâmbovița
- La Târgoviște a început dotarea celor 31 de unități școlare și preșcolare, cu mobilier didactic și de laborator. VIDEO
- Au început lucrările de modernizare și pe DJ 720A Gura Ocniței-Adânca-Bucșani-Mărcești-Finta-Postrârnacu-DN1A
Continua să citești
Add A Comment