Data: 8 iunie 2017, 13:04
Întâlnirile Babel cu artiștii și presa continuă. În cea de-a șaptea zi a Festivalului de la Târgovişte, BABEL F.A.S.T., actorul Livicu Cheloiu și ariștii care au susținut concerte și spectacole în cea de-a șasea zi și-au exprimat impresiile despre Festivalul Babel, ajuns în acest an la ediţia a şaptea. Liviu Cheloiu a spus că se aștepta la un public mult mai numeros la spectacolele de pe Platoul Prefecturii, evenimente dedicate tinerilor. Din punct de vedere al spectacolelor ce au loc la Teatrul Tony Bulandra, sălile sunt pline până la refuz. Artiștii din Brașov care au susținut un concert pe Platoul Prefecturii au avut numai cuvinte de laudă la adresa Festivalului Babel, spunând că din punct de vedere cultural Târgoviștea este mult peste Brașov. Festivalul Babel continuă la Târgoviște. Tema din acest an este Sunetul .