JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Alexandru Oprea: Nu există conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament și CCR a respins ca inadmisibilă și sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13

Autor:

Data: 9 februarie 2017, 19:13

Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea – președinte CJ Dâmbovița, a declarat  în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul  PSD Dâmbovița, că  nu există un conflict între instituțiile statului, în ciuda  sesizărilor de conflict juridic constituţional între puterile statului, ridicate de preşedintele Iohannis şi de CSM.  Social-democratul  Alexandru Oprea a făcut această afirmație în baza  deciziei Curții Constituționale de miercuri, 8 februarie când a respins  sesizările făcute de președintele Klaus Iohannis și Consiliul Superior al Magistraturii, ambele legate de conflict între instituții. Curtea a constatat că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României și Parlament, întrucât decizia Executivului de a adopta Ordonanța 13 nu poate fi calificată ca un act de arogare a unor puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului. Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul a exercitat o competenţă proprie, prevăzută în mod expres de prevederile art.115 din Legea fundamentală. Decizia Curții Constituționale a fost luată cu majoritate de voturi.

Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea a mai spus că Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să avizeze  doar acele proiecte de legi  care au legătură cu funcționarea Justiției. Afirmația s-a făcut tot în baza  argumentelor  prezentate ce CCR.  Președintele CCR  a spus că Guvernul nu are obligația constituțională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz: „Președintele CCR a ieșit  și a oferit o serie întreagă de explicații  legate de posibilul conflict  constituțional între puterile statului, invocat de președintele României prin  Consiliul Superior al Magistraturii  și a afirmat fără putință de tăgadă  că nu există un conflict constituțional  între Parlament și Guvern  și între puterea legislativă și puterea  executivă  și că Guvernul prin legea sa de funcționare  are competențele legale  să emită ordonanțe de urgență   în domenii de interes.  Tot ieri, s-a afirmat fără putință de tăgadă  că această instituție care se cheamă Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să avizeze  doar acele proiecte de legi  care au legătură cu funcționarea Justiției  și sunt trei sau patru legi care vizază funcționarea Justiției  și cred că e bine că s-a făcut această precizare  în această dezbatere  pentru că eliminăm pe viitor alte posibile interpretări  ale textelor legale „,a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea – președinte CJ Dâmbovița

Curtea Constituţională a României  a discutat sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă a Guvernului referitoare la modificarea Codurilor penale. Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului pe OUG 13, pentru că ordonanţa a fost abrogată.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google