JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Moş Crăciun şi spiriduşii lui, pompierii dâmboviţeni  au dus daruri la Secţia de Pediatrie  a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

Autor:

Data: 20 decembrie 2016, 13:30

Moş Crăciun şi spiriduşii lui, pompierii dâmboviţeni, au dus copiilor internați în Secţia de Pediatrie  a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cadouri, zâmbete și clipe de bucurie autentică. Nu este primul gest de omenie al acestora.

Marţi, Moş Crăciun a solicitat sprijinul pompierilor dâmboviţeni, chiar  inspectorului şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul, pentru a merge să ofere daruri  copiilor din Secţia de Pediatrie   a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (sediul central şi locaţia Dealu Mare).Pompierii au devenit astfel ajutoarele Moşului, ajutându-l să împartă daruri micuţilor. A fost un moment cu adevărat emoţionant văzând bucuria din ochii copiilor la primirea cadourilor.

În fiecare an, premergător marii Sărbători creştine a Naşterii Mântuitorului Isus Hristos, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” Dâmboviţa împreună cu Asociaţia “Salvatorii Dâmboviţeni” au bucuria de a fi alături de comunitate şi prin acţiuni umanitare:  „ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa prin Asociaţia „Salvatorii Dâmboviţeni”,  a avut o alarmă de la Moş Crăciun  la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu care avem o bună colaborare  dar şi cu domnul manager, dr. Claudiu Dumitrescu . Pe Secţia de Pediatrie, Moş Crăciun a sosit de la pompieri pentru a da  câteva daruri copiilor care sunt  pe secţie. În jur de 60 de cadouri a adus Moşul.”a declarat împuternicit inspector şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul.

 Gazda  a fost dr.Claudiu Dumitrecu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte care le-a mulţumit pompierilor pentru gestul făcut: „Copiii au primit foarte bine vizita moşului şi acest lucru a fost posibil în contextul  unei  colaborări între   Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, prin inspectorul  şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul. Mulţumim pentru acest gest şi să-şi ţină obiceiul şi a fost un moment  foarte, foarte plăcut ” , a declarat dr.Claudiu Dumitrecu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

 A devenit o tradiţie pentru pompierii dâmboviţeni, ca în preajma marilor sărbători creştine să desfăşoare astfel de acţiuni, care dovedesc încă o dată latura umanistă a profesiei, a apropierii şi preocupării permanente faţă de semenii lor .

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google