JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Rezultate ALEGERI PARLAMENTARE 2016 în Dâmboviţa: La ora 8:00, judeţul Dâmboviţa se clasa pe locul 2 la nivel de ţară privind prezenta  la vot cu un procent de 1,3%

Autor:

Data: 11 decembrie 2016, 8:14

433.374 de dâmboviţeni  sunt așteptați la urne pentru a-și desemna reprezentanții în Parlament.Votarea a început la ora 7:00 și are loc până la ora 21:00 în cele  432 de secții de votare organizate în 344 de locații din județul Dâmbovița.

La ora 8:00, judeţul Dâmboviţa se clasa pe locul 2 la nivel de ţară privind prezenta  la vot cu un procent de 1,3% după  judeţul Olt unde prezenţa era de 1,4%.

 Senatorul Leonardo Badea deja a votat şi a spus că a votat pentru  un viitor mai bun  în România

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.

Au dreptul la urnă mobilă cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală respectivă care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secţie de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.

De urnă mobilă beneficiază și persoanele reţinute, deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin decizie a Biroului Electoral Central.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la data de 10 decembrie 2016, numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016, este de 18.881.604. Dintre aceștia, 18.263.876 de cetățeni sunt alegători cu domiciliul sau reședința în țară, 4.197 sunt cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate care au optat pentru votul în secții de votare din apropierea locuinței, 8.889 sunt cetățeni români care au solicitat să voteze prin corespondență, iar un număr de 604.642 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport tip CRDS (Paşaportul simplu electronic pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate).

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google