JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. A avut loc slujba de târnosire a bisericii din satul Broșteni, comuna Produlești

Autor:

Data: 6 noiembrie 2016, 14:06

O nouă filă s-a scris în istoria comunei dâmboviţene Produleşti. Mii de credincioşi din comuna Produleşti,comunele învecinate şi chiar din alte judeţe au participat, duminică 6 noiembrie 2016, la sfinţirea noii biserici din satul Broșteni. Edilul George Georgescu şi preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu l-au primit pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat slujba de târnosire a bisericii, recent reabilitată, modernizată și înfrumusețată,în satul Broșteni, comuna Produlești, judeţul Dâmbovița, cu hramul Sf. Ier. Nicolae. În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța solidarității comunitare pentru îngrijirea locașului de cult, spațiu al prezenței sigure a Bunului Dumnezeu și semn al credinței și speranței oamenilor dintr-un anumit spațiu. Biserica este trupul viu al Mântuitorului Hristos, întrucât Sfântul Duh continuă lucrarea mântuitoare prin Sfintele Taine și propovăduirea contuinuă a Cuvântului lui Dumnezeu. Înaltpreasfinția Sa a îndemnat pe credincioși să rămână strâns uniți întru credința strămoșească, viețuind în dragoste față de Dumnezeu și de semeni.
Evenimentul liturgic a fost deschis, cu sfințirea apei și ritualul de înconjurare și de consacrare a părții exterioare a sfântului locaș, slujbă plină de semnificații și simboluri liturgice. După aceea, a avut loc sfințirea interiorului bisericii.biserica-produlesti

Noua biserică este construită în formă de cruce, între anii 2002-2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, prin efortul şi străduinţa preoţilor Nicolae Anton şi Damian Laurenţiu Anton, fii ai satului Broşteni, sprijiniți de enoriaşii parohiei şi de membrii Consiliului Parohial, cu susținerea Arhiepiscopiei Târgoviştei, a Secretariatului de Stat pentru Culte, a Consiliului Județean Dâmbovița și a mai multor sponsori și donatori. Biserica are trei turle, două pe pridvor şi una pe naos, iar pictura sfântului lăcaş a fost realizată în tehnica „fresco”. Atât preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu cât şi senatorul Titus Corlăţean au avut un mesaj pentru cetăţenii din Produleşti.
Primarul comunei Produleşti, George Georgescu a ţinut să sublinieze că noua biserică este unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult din judeţul Dâmboviţa.tarnosire-biserica-produlesti
Conform tradiției liturgice răsăritene, toți credincioșii care au fost prezenți la slujbă, femei și bărbați, au avut posibilitatea de a se închina în sfântul altar, până seara târziu, aceasta fiind o ocazie numai în ziua târnosirii.
Au mai participat, la această sărbătoare religioasă a comunității locale din Produleşti,vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea, senatorul Leonardo Badea, viceprimarul Târgoviştei, Carmen Holban, consilierul municipal, Oana Vlăducă, Maria Stoian Musteaţă, candidat al PSD -Diaspora pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 şi nu în ultimul rând consilierul judeţean Gabriela Caciamac, consilierul local de la Titu, Vlad Oprea şi social-democratul Ion Nicolae.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google