Data: 21 octombrie 2016, 17:28
Oraşul Pucioasa găzduieşte în acest weekend prima ediţie a evenimentului„Zilele Toamnei la Pucioasa”. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare,21 -23 octombrie, în zona Pieței Centrale a orașului Pucioasa, sunt standuri cu legume și fructe de sezon ale producătorilor locali, precum și tradiționala mustărie:
„Este un omagiu pe care primăria Pucioasa îl aduce acestui anotimp îmbelşugat şi vreau să facem din acest eveniment o tradiţie. A fost un effort minim prin care am reuşit să punem în valoare zona centrală a oraşului şi piaţa, pentru că cel mai important lucru pe care vrem să-l realizăm prin acest eveniment este să dăm o mână de ajutor şi comercianţilor locali. Pucioasa mai are nevoie de astfel de evenimente pentru a scoate oraşul din amorţeală”, a declarat primarul Constantin Ana.
Nu lipseşte nici muzica, programul artistic fiind asigurat de: Ansamblul de dansuri populare ”Junii Valahi” al Centrului Cultural ”I. Al. Brătescu-Voinești” Pucioasa, alături de îndrăgiții soliști dâmbovițeni: Daniela Voiculescu, Raluca Dobre, Camelia Conovici, Dan Ilinca, Dragoș Popescu și invitații: Trupa Haiducii (sâmbătă – ora 17.00) și Enjoy Band (duminică – ora 13.00).Totodată, pe scenă vor urca tineri talentați din școlile și liceele oraşului Pucioasa.
Suma alocată de autorităţile locale pentru pentru acest eveniment a fost 11.000 lei.