Data: 24 august 2016, 18:44
Vizita delegaţiei oficiale de la Târgovişte continuă în Spania. Primarul Cristian Stan şi ceilalţi membrii ai delegaţiei au avut o întâlnire de lucru şi cu reprezentanţii Institutului de Securitate Publică şi Situaţii de Urgenţă din Valencia. La această întâlnire a participat şi conf. univ. dr. Claudia Gilia, prorector Dezvoltare Instituţională si Relaţii Internaţionale al UVT şi consilier judeţean al PSD: “Acest organism are competenta exclusiva pe linia formarii si pregatirii politistilor locali si pompierilor din intreaga Comunitate Valenciana, deservind deci o populatie de peste 5.000.000 de locuitori si avand peste 10.000 de cursanti anual.
Timp de peste 3 ore am discutat cu domnul Jose Maria Angel Batalla, directorul general al institutului, despre posibilitatea unei colaborari in acest domeniu, cu mentiunea ca municipiul Targoviste poate beneficia de pe urma experientei de peste 25 de ani a colegilor spanioli. Cred cu tarie in posibilitatea infiintarii la Targoviste, in colaborare cu Universitatea Valahia, a unei institutii profesioniste asemanatoare celei din Valencia, care sa asigure formarea si pregatirea politistilor locali din intreaga regiune de dezvoltare Sud-Muntenia”, a scris pe o pagină de socializare, primarul Cristian Stan. Primarul Târgovişte, Cristian Stan este încrezător că se poate infiinţa la Târgovişte, în colaborare cu Universitatea Valahia, o instituţie asemanatoare celei din Valencia