JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu contestă în instanţă  decizia ANI

Autor:

Data: 11 februarie 2016, 16:57

Miercuri, 10 februarie, Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe viceprimarul comunei Butimanu , Gabriel Olteanu: “ S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 martie 2014 – 24 noiembrie 2014 întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și administrator al S.C. „CONSTELAȚIA SOARELUI AGRI-SERV” S.R.L, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003” , se arată pe site-ul ANI.Viceprimarul comunei Butimanu, Gabriel Olteanu  a ieşit joi, 11 februarie într-o conferinţă de presă, la sediul PSD Dâmboviţa şi a susţinut că decizia ANI o va contesta în instanţă unde dreptatea va ieşi la iveală.
Mai mult, Gabriel Olteanu a venit şi cu documente care atestă că nu a fost în incompatibilitate: „Decizia pe care a luat-o ANI în privinţa mea, am aflat-o şi eu ieri, de pe site-ul instituţiei. În septembrie 2013 când nu eram viceprimar, eram director la Ferma Piscicolă din Butimanu, am înfiinţat o societate, un SRL pentru a accesa fonduri europene, mai exact în agricultură şi vroiam să achiziţionez un utilaj agricol, dar m-am dezumflat repede că îmi trebuiau 50.000 de euro în cont pentru a accesa acele fonduri. Ca urmare, în ianuarie 2014, mai exact pe 10 ianuarie am fost la Registrul Comerţului  şi am suspendat activitatea firmei pe o perioadă de trei ani adică până în ianuarie 2017 şi vă pun documentele la dispoziţie. Am devenit viceprimar la trei luni  distanţă, adică pe 20 martie şi pe 18 aprilie am fost validat viceprimar. Unde este incompatibilitatea mea ? Repet, nu am funcţionat niciodată cu această firmă, nu am rulat un cent prin ea, nu am avut angajaţi şi am   suspendat-o cu trei luni înainte de a fi viceprimar. Acum mai bine de un an, ANI mi-a trimis o adresă  prin care îmi cerea documente şi explicaţii despre această societate. I-am trimis documentele care le am şi astăzi, aici ca să vi le prezint , aşteptam să-mi răspundă sau să mă cheme. Nu am primit niciun răspuns şi ieri, am aflat de pe site-ul ANI că am fost declarat incompatibil… Anul trecut în octombrie am cerut şi lichidarea acestei societăţi . Sunt mii de dosare la ANI  cu infractori adevăraţi şi sper  să-şi facă treaba dar nu pot să nu fiu şocat de asemenea decizii. Sunt convins că în Justiţie voi găsi dreptate şi voi acţiona în instanţă, şi sper  că acolo voi găsi dreptatea.  Vreau să fac un apel către cetăţenii din Butimanu pentru că se vuieşte în toată comuna că sunt incompatibil şi nu voi mai candida.Nu, sunt mai hotărât ca niciodată  şi voi candida pentru Butimanu  şi le promit cetăţenilor că-i voi reprezenta cu mândrie şi succes.”a declarat Gabriel Olteanu, viceprimar comuna Butimanu. Şi secretarul executiv al PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea a avut un punct de vedere cu privire la această situaţie: „Si mie mi se pare ciudat şi eu credeam într-un stat şi încă mai cred prin vocaţie, prin  formaţie şi prin ceea ce am servit ani de zile  în forţa legii şi în echilibrul din justiţie . alexandru opreaŞi mi se pare puţin ciudat  că domnul viceprimar al comunei Butimanu  este dat foarte repede incompatibil iar intr-o altă situaţie pentru care un alt coleg de al meu va prezentat documente clare  care atestau încheierea unor contracte  între tată- primar şi fiu-consilier local, de trei ani de zile semnalată la instituţiile statului, nicio instituţie a statului nu dispune nicio soluţie în acel caz. Eu aş atrage atenţia  asupra respectării legii  în toate situaţiile  şi cerem tratament egal  pentru membrii PSD în relaţie cu membrii altor formaţiuni politice  ”, a declarat secretarul executiv PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea. Viceprimarul Gabriel Olteanu îi asigură pe locuitorii comunei Butimanu că va candida la alegerile din iunie 2016 chiar dacă adversarii politici împrăşie tot felul de informaţii prin comuna Butimanu.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google