JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

La CJ Dâmboviţa, întâlnire legată de Planul de Management al Parcului Natural Bucegi

Autor:

Data: 9 octombrie 2015, 17:42

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, Administratorul Public al Județului, Alexandru Oprea, și Vicepreședintele Marin Antonescu, s-au întâlnit astăzi, 9 octombrie 2015, la sediul instituției cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții privind derularea în bune condiții a Planului de Management al Parcului Natural Bucegi (PNB).CJD
La întâlnire au participat: parlamentarii dâmbovițeni Valentin Calcan, Leonardo Badea și Ionuț Săvoiu, reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița, ai Parcului Natural Bucegi, reprezentanții Oficiului Județean de Cadastru, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Arhiepiscopiei Târgoviștei, Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, Direcției Silvice Dâmbovița, ai Grupului de acțiune Locală Leaota – Bucegi și edilii mai multor localități din zona Moroeni – Padina – Peștera.
Temele principale de discuție au vizat prioritățile administrației județene și locale, ca măsuri în Planul de Management al Parcului – pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare economică, perspectivele investiționale private ce se prefigurează în zonă și constrângerile ce trebuie eliminate.
Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a vorbit și despre măsurile obiective care să încurajeze dezvoltarea turismului în zonă, fără afectarea structurilor naturale, solicitând în acest sens și poziția administrației Parcului Natural Bucegi, față de intențiile investiționale în zonele de management durabil și includerea acestora în zona de dezvoltare durabilă.
Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Eu vă spun acum tuturor care sunt intențiile din partea administrației publice județene pentru perioada următoare și pentru următorii 10 ani de zile; trebuie să gândim dintr-o perspectivă mai largă. Cunoașteți foarte bine că DJ 713 și DJ 714 sunt la momentul acesta în lucru, săptămâna viitoare probabil că vom aduce primul strat de asfalt până la telecabină, la cabana Piciorul Babelor, vom face și șanțuri ca să putem trece de iarnă în condiții foarte bune. Cred că, anul viitor, în luna mai, vom finaliza DJ 713 și drumul de legătură Dichiu – Zănoaga, iar la sfârșitul anului, în luna noiembrie, vom finaliza stratul 2 de asfalt. De asemenea, i-am dat o temă Institutului de Cercetări pentru Turism – suntem încă în discuții cu ei, nu am semnat încă un contract, legat de dezvoltarea unei stațiuni de interes național, căreia să-i spunem Moroeni – Padina – Peștera. Dacă adăugăm Moroeniul, (…) ca parte integrantă, atunci îndeplinim condițiile referitoare la locurile de cazare, la existența unui dispensar medical, la existența bancomatelor, de ex., avem nevoie de stație de carburanți, avem nevoie de alte dotări pe care Comuna Moroeni le are parțial și, atunci, obținerea titlului de stațiune turistică de interes național va fi mai ușoară. Dacă am fi avut această denumire și am fi fost autorizați ca stațiune de interes național, am fi avut posibilitatea să luăm bani pe POR 2014 – 2020. În condițiile de astăzi, nu avem posibilitatea să accesăm bani europeni, deci iată cât de important este să fii stațiune de interes turistic național. Care sunt intențiile de viitor. Ca să facem stațiunea aceasta de interes național, trebuie să avem drumuri, trebuie să stabilim pe unde facem drumuri, și care sunt drumurile de interes județean, de interes local și să le gândim unitar, trebuie să avem parcări publice (expropriem probabil terenul, deoarece consiliul județean nu are proprietate), trebuie să creăm un centru de servicii publice unde să avem ISU, jandarmi, poliție, să avem mașini de stins incendii, să avem mijloace de intervenție rapidă, iarna – vara, să avem personal local, să avem alte lucruri care țin de zona de intervenție”.
În încheierea discuțiilor, Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a transmis: „Trebuie să vedem cine dezvoltă acolo locații turistice și în ce condiții dezvoltăm locațiile turistice și i-aș ruga, aici, pe arhitecți să se gândească la acest lucru – n-aș vrea să facem un kitsch la Moroeni, ci o stațiune modernă. (…) Să stabilim de la început și să ne ajutați să facem un regulament de urbanism, care să prevadă clar că se utilizează, de ex., piatra, lemnul, sticla, culorile (…), aliniamentul trebuie să arate într-un fel; vom avea nevoie de zone în care să dezvoltăm campinguri. (…) Trebuie să gândim unde vom dezvolta rețelele de utilități – energie electrică, gaze, apă, canal, stație de epurare, iluminat public. Toate acestea fac parte dintr-un program pe care trebuie să începem să-l discutăm în strânsă conexiune cu Planul de Management al Parcului.”

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google