Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

Lucrările privind ”Reabilitare pod peste Ialomița la Finta pe DC 31” şi ”Modernizare DC 31 Bilciurești – Finta”, verificate de preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu

Autor:

Data: 16 septembrie 2015, 11:49

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a făcut o vizită de lucru la mai multe investiții ce privesc modernizarea drumurilor comunale și județene din județ.pod finta Prima oprire a fost la Podul de la Finta unde a inspectat modul de desfăşurare al proiectului ”Reabilitare pod peste Ialomița la Finta pe DC 31”. Investiția are o valoare de 1.400.000 lei și a fost inițiată prin H.G nr. 805/2014, de către Consiliul Județean Dâmbovița, urmare a calamităților naturale din anul 2014. La faţa locului s-a aflat şi edilul de la Finta, Florentin Oprea care a ţinut să-I mulţumească preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu pentru implicarea continuă în soluţionarea problemelor din Finta. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să le transmită celor de la LDP că trebuie să lucreze în ritm alert pentru că iarna se apropie. După vizita de la Finta, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a mers să verifice şi lucrările privind proiectul ”Modernizare DC 31 Bilciurești – Finta”. drum finta-bilciurestiObiectivul este finanțat în asociere Consiliul Județean Dâmbovița – Consiliul Local Bilciurești și Consiliul Local Finta. Valoarea contractului de lucrări este de 1.694.428 lei, din care 50% CJD – 848.214 lei. Lungimea totală a drumului este de 2,990 km ( 0,638 km în comuna Bilciurești și 2,352 km în comuna Finta). La acest obiectiv lucrează o firmă străină pe care Adrian Ţuţuianu a ţinut să o felicite doarece în cursul acestei săptămâni deja primul strat de asfalt a fost turnat.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google