Dacă ar fi fost în viaţă, Gicu Dobrin, Tică Gheorghe sau Eugen Popescu s-ar fi dus la vestiare şi i-ar fi urecheat pe oamenii care reprezintă azi Târgoviştea în fotbalul naţional după 90 de minute de bambilici lângă Turnul Chindiei. Rar ne-a fost dat să vedem un meci atât de slab, între două echipe care au evitat să atace poarta aproape două ore. Culmea, una din postura de lider al Ligii a II-a, iar alta cu pretenţii de promovare dar clasare… de retrogradare!
Despre meciul în sine nu sunt multe de spus: Rădoi a fost înger şi demon pentru gazde, de numele său legându-se singurele faze notabile ale meciului. Căpitanul a salvat golul Otopeniului (23), scoţând de pe linia porţii o minge pe care scria 0-1, dar a şi ratat victoria în prelungiri (90+4), la unica şansă reală a Chindiei într-un meci chinuitor pentru suporteri.
Peste o mie de oameni, care aşteaptă de o lună o victorie a favoriţilor, răstimp în care şi-au făcut speranţe odată cu schimbarea antrenorului. Eusebiu Tudor a luat Chindia la -3, a dus-o la -7 în trei etape condimentate cu un singur gol, şi acela în deplasare, iar viitorul nu sună încurajator: deplasare la Tulcea şi meci acasă cu Botoşani.
Perianu – Ispas, M. Avram, S. Rădoi (cpt.), Buşu – R. Dobre (Cherchez 46), Honciu, Băluţă, I. Şerban – C. Anton (A. Petrea 63, B. Gavrilă 78) – Verdeş
Antrenor: Eusebiu Tudor
Eliminat: I.Şerban 81 (2 galbene)
Bucuroiu – Ct. Vlaicu, Răvoiu, Vătavu, Bg. Dumitru – Cl. Dumitrescu, G. Marcu (Bardu 26), S. Pană (cpt.), G. Ghiţă (Fl. Manea 65) – Pălimaru (L. Pârvu 75), G. Ion
Antrenor: Viorel Ion