Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în ședință extraordinară. Au fost prezenţi 12 consilieri municipali din cei 21 iar pe ordinea de zi a fost un singur punct şi aprobarea proiectului de hotărâre privind modificarea și completarea hotărârii Consiliului Local referitoare la studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „Extindere și amenajare creșă în zona Grădiniței nr. 8 Târgoviște. Lucrările şedinţei au fost conduse de preşedintele Cătălin Rădulescu iar directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Târgovişte, Marcela Iordache a prezentat proiectul privind această investiţie. Concret este vorba despre extinderea Creşei nr.8, se vor mai construe două săli de clasă şi anexele necesare funcţionării unităţii şcolare în condiţii optime. Cu unanimitate de voturi proiectul a fost votat. Primăria Municipiul Târgovişte prin Direcţia de Asistenţă Socială este titular al proiectului Extindere şi amenajare creşă în zona gradiniţei nr.8 Târgovişte.Obiectivul se realizează în Târgovişte, str. Prof. Alexandru Vasilescu, nr.7.
news
- Ora bilanțului la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul 2023
- Asociația Comunelor din România, filiala județeană Dâmbovița, la ora bilanțului
- Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară
- 900 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă și apă uzată și modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei
- Astăzi, GREVĂ de avertisment la AFIR
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare