JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. 270 de copii din Cojasca, I.L. Caragiale, Mănești,Potlogi,Gura Şuţii și Moroeni beneficiază de programul Fiecare Copil în Grădiniță

Autor:

Data: 27 noiembrie 2014, 17:06

La sfârșitul lunii iunie, OvidiuRo, Consiliul Județean Dâmbovița și Inspectoratul Școlar Județean au lansat un concurs prin care invitau toți primarii și directorii din comunele care se confruntă cu o rată mare a sărăciei și a abandonului școlar să intre în proiectul Fiecare Copil în Grădiniță . Din cele 15 comunități dâmbovițene care au aplicat, au fost selectate Cojasca, I.L. Caragiale, Mănești și Moroeni. În plus, proiectul continuă să sprijine copiii din Gura Șuții și Potlogi.  Astăzi în cadrul acestui program,270 de copii defavorizați din şase comunități din județul Dâmbovița sunt sprijiniți de Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Consiliul Județean și cu Inspectoratul Județean Dâmbovița, să meargă zilnic la grădiniță.  Mai mult s-a făcut şi o vizită de lucru în comunitatea de romi de la I.L.Caragiale.Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, și are o valoare totală a finanțării de 244.131 de Euro, din care 51.000 de Euro sunt alocați proiectului în județul Dâmbovița.În Dâmbovița, programul Fiecare Copil în Grădiniță se desfășoară din 2010 în Gura Șuții și Potlogi. Datorită rezultatelor bune în aceste comunități și deschiderii autorităților publice locale și județene, proiectul a fost extins în acest an în alte patru comunități: Cojasca, I.L. Caragiale, Mănești și Moroeni. În urma parteneriatului cu Inspectoratul Școlar și Consiliul Județean, numărul copiilor sprijiniți să meargă la grădiniță a crescut de peste 3 ori, de la 80, în anii anteriori, la 270 de copii înscriși în program, în acest an școlar. În județul Dâmbovița, OvidiuRo colaborează de peste 8 ani cu școlile și Inspectoratul Școlar. Din 2006, OvidiuRo a sprijinit profesorii din județ să organizeze ateliere de vară pentru peste 2500 de copii de toate vârstele. De asemenea, de-a lungul timpului, peste o sută de profesori din Dâmbovița au fost formați în modalități interactive de predare. Stimulentele economice condiționate de prezența la școală a copiilor au fost testate pentru prima dată de OvidiuRo în 2007 în Vizurești, prin intermediul unui grant UNDP care avea ca scop reducerea numărului de copii care cerșeau în București în loc să meargă la școală.ovidiu ro Programul Fiecare Copil în Grădiniță, lansat de OvidiuRo și Ministerul Educației în 2010, mobilizează părinții să-și aducă zilnic copiii la grădiniță printr-o intervenție integrată care are ca element cheie acordarea condiționată de prezență a unor tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună. Copiii se califică pentru program pe baza veniturilor familiei (sub 150 de lei pe lună pe membru de familie), condițiilor de trai precare și nivelului scăzut de educație al părinților. Acordarea tichetelelor sociale este condiționată de prezența zilnică a copiilor și de implicarea părinților care trebuie să participe la o activitate lunară în grădiniță și să ajute profesorul la grupă, de cinci ori pe an. Considerat model de bună practică în domeniul educației preșcolare de către ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, programul a crescut prezența zilnică a copiilor la grădiniță de la o medie de sub 40% înainte de implementarea programului la o medie de peste 80%.Pe termen lung, OvidiuRo își propune să transforme Fiecare Copil în Grădiniță în program național, finanțat din fonduri publice. Primul județ care a alocat fonduri pentru acoperirea tichetelor sociale este Clujul, la începutul anului 2014, prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. OvidiuRo și partenerii săi județeni analizează posibilitatea extinderii programului cu cofinanțare județeană, începând cu anul școlar viitor, și în județele Brașov, Dâmbovița și Dolj.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google