Duminică, în istoria comunei Voineşti s-.a scris o nouă filă. A fost inaugurat un obiectiv de maximă importanţă pentru comuna Voineşti şi anume reabilitarea şi restaurarea Bisericii de lemn din Oncești, ce poartă hramul „Duminica Tuturor Sfinților” și „Sfântul Ioan”. Datează din anul 1814.
Biserica din Oncești prezintă valori documentare și artistice demne de păstrat, mai ales într-o zonă unde numărul vechilor biserici de lemn rămase este redus. Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: DB-II-m-A-17508. Bisericuţa din lemn este veche de 200 de ani, şi a fost readusă aproape de starea iniţială, prin implementarea unui proiect de peste 4,1 milioane de lei. Proiectul a avut ca scop şi modernizarea şi crearea utilităţilor conexe acestui obiectiv monument istoric de categorie A, în scopul transformării comunei Voineşti, într-un obiectiv turistic. Cu bani primiţi de la prin Programul Operaţional au fost realizate mai multe lucrări, constând în modernizarea unui drum de acces în lungime de 1,2 km, realizarea unui punct de informare turistică şi restaurarea bisericii din lemn de la Gemenea. Primarul comunei Voineşti, Gabriel Sandu, este hotărât să creeze un circuit turistic naţional şi internaţional, astfel că vrea să obţină fonduri pentru promovarea „Crucii lui Mihai Viteazul” (1598) de la Gemenea: “Prin ADR, la nivelul localităţii au mai fost realizate 2 proiecte, proiecte finalizate în cadrul campusului preuniversitar, la Liceul Tehnologic Voineşti. Vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean. Vreau să mulţumesc consilierilor judeţenei, fiindcă, în anul 2013, când ne sfârâia buza, cum spune românul, ne-au ajutat cu o sumă importantă pentru derularea, în continuare, a lucrărilor pe acest proiect. Vreau să mulţumesc domnului deputat Ion Stan, fiindcă, în toamna anului 2008, a venit aici şi a găsit această bisericuţă vandalizată, cu masa sfântă în jos. Şi mi-a spus atunci: „Primare, indiferent ce vei face tu în comuna Voineşti, dacă nu vei salva această bisericuţă, Dumnezeu te va blestema”. Vreau să-i mulţumesc pentru că am înţeles atunci că această biserică trebuie restaurată”, a declarat Gabriel Dănuţ Sandu. La inagurarea obiectivului au luat parte senatori, deputaţi ,sute de localnici dar nu în ultimul rând preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu,directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat şi prefectul Victor Sanda: .”Aştept de mult timp acest moment.Cunosc foarte bine acest proiect şi asta datorită faptului că lunar primarul comunei, Sandu Gabriel a venit la Călăraşi.Sincer va spun că am putea să-i dăm o viză de Călăraşi…Mai mult mi-aş dori să pot să-l multiplic pe edilul Gabriel andu şi atunci lucrurile ar merge mult mai bine şi în alte localităţi în ceeea ce priveşte implementarea proiectelor pe fonduri europene”, a afirmat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat . “Marcăm un eveniment cu totul special. Nu este un monument oarecare ceea ce noi, astăzi, facem ca şi procedură de recepţie. Este un monument istoric cu o vechime de 200 de ani şi o lucrare de restaurare făcută în condiţii cu totul şi cu totul deosebite, ceea ce, sunt convins, este de natură să atragă pe Valea Dâmboviţei şi la Voineşti foarte mulţi turişti”, a declarat, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Atât preşedintele CJ, AdrianŢuţuianu cât şi edilul Gabriel Dănuţ Sandu au dat asigurări că în curând Bisericuţa va fi resfinţită .În această biserică s-au desfăşurat slujbe o sută de ani, până în anul 1916, când s-a terminat construcţia actualei Bisericii a satului.
news
- Primarul Ionuț Bănică a reușit să pună pe harta dezvoltării întreaga comună Corbii Mari, s-au realizat investiții majore. VIDEO
- COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului, valabilă până mâine la ora 23.00
- Siguranța pe șosele: Volanul și alcoolul sau substanțele interzise nu ar trebui să se întâlnească niciodată
- Hoții nu mai au frică de nimic, se fură ca-n codru. VIDEO
- Infrastructura sportivă modernizată în Izvoarele și Voinești, este vorba despre cele două baze sportive
- Tragedie medicală: Percheziții la un medic din București, cercetat pentru ucidere din culpă. VIDEO
- De mâine, 16 mai, strada Grigore Alexandrescu din Târgoviște, intră în reabilitare, se circulă cu restricții. VIDEO
- Atenție șoferi: ACȚIUNEA TRUCK&BUS se desfășoară în tot județul Dâmbovița