Suplimentarea numărului de poştaşi la Odobeşti, analizată de Poşta Română
Autor:
Roxana Ionela BoteaData: 2 iulie 2014, 14:56
Luna trecută ,după cum ştim deputatul PSD,Ionuţ Săvoiu a adresat o întrebare Ministerului pentru Societatea Informaţională privind restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale, numǎrul populaţiei şi numǎrul de angajaţi ai Ghişeului Poştal Odobeşti, prin suplimentarea posturilor de lucrǎtori poştali în comuna Odobeşti, judeţul Dâmboviţa. Deputatul Ionuţ Săvoiu a făcut şi un scurt bilanţ al disponibilizărilor de la Poşta Română .La data de 01 ianuarie 2013, Poşta Română avea 32.887 de angajaţi. În perioada 18-23august 2013, un număr de 3.650 de angajaţi ai companiei au fost disponibilizaţi. Acest proces de restructurare, respectiv disparţia mai multor posturi de conducere din structura organizatorică a Poştei şi inclusiv diminuarea numǎrului de salariaţi a condus în mod direct şi nemijlocit la întârzierea acordǎrii drepturilor băneşti aferente sistemului public de pensii, al asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare, dar şi a trimiterilor poştale.Aceste efecte se rǎsfrâng, în particularitate şi comunei Odobeşti, care este situată în partea de sud a judeţului Dâmboviţa, în imediata apropiere a oraşului Titu şi la 40 km de municipiul Târgovişte.Înainte de restructurarea Poştei Române, comuna Odobeşti avea 4 (patru) lucrǎtori poştali, însǎ în prezent sunt numai doi care asigură cu dificultate serviciile poştale pentru o populaţie de 5200 de locuitori ale celor şase sate componente, şi anume Odobeşti, Crovu, Zidurile, Brîncoveanu, Miuleşti, Posta.Astfel cǎ, volumul de prestatii postale în aceastǎ comunǎ si numǎrul de angajaţi ai Ghişeului Poştal produce o discrepanţǎ majorǎ care se rǎsfrânge asupra cetǎţenilor care ar trebui sǎ beneficieze de calitatea şi promptitudinea serviciilor poştale. Ministerul pentru Societatea Informaţională la rândul domniei sale a trimis spre analiză această problemă de la Odobeşti către conducerea Poştei Române carea şi dat un răspuns” Urmare adresei dumneavoastră nr. 2158/13.06.2014 înaintată conducerii C.N. Poşta Română S.A. şi înregistrată sub nr. 101/2487/16.06.2014 prin care transmiteţi spre analiză scrisoarea domnului deputat Săvoiu Ionuţ-Cristian, care solicită suplimentarea posturilor de lucrători poştali în comuna Odobeşti, judeţul Dâmboviţa, vă comunicăm:începând cu data de 01.10.2013 ghişeul poştal exterior rural Odobeşti,aparţine de OPRM Găeşti din cadrul OJ.P. Dâmboviţa, ce deservea localităţile: Odobeşti, Brâncoveanu şi Miuleşti a fost desfiinţat, fiind transformat în agenţie poştală.Decizia de transformare a ghişeuiui poştal în agenţie poştală a fost luată în baza rezultatelor económico-financiare obţinute de către subunitatea poştală în cauză.Transformarea ghişeuiui poştal exterior rural Odobeşti în agenţie poştală este o consecinţă a măsurilor de optimizare şi eficientizare a reţelei poştale impuse strict de evoluţia negativă a pieţei de servicii poştale, agenţia poştală Odobeşti preluând integral activitatea ghişeuiui exterior.
Forma de organizare de tip „agenţie poştală” asigură atât accesibilitatea, universalitatea si continuitatea serviciilor poştale cât şi desfăşurarea activităţii poştale de prezentare şi distribuire în condiţii optime şi cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.Agenţia poştală Odobeşti va rămâne în analiză şi în funcţie de traficul înregistrat, dacă se va justifica o altă formă de organizare, vom proceda în consecinţă, urmând a vă comunica decizia luată. Măsurile dispuse de C.N. Poşta Română S.A. se încadrează în programul de reorganizare a subunităţilor poştale având drept scop diminuarea cheltuielilor şi creşterea eficienţei economic”, acesta este răspunsul primit de parlamentarul PSD Dâmboviţa,Ionuţ Săvoiu .Mai clar, cei de la Poşta Română vor analiza activitatea de la Agenţia Poştală Odobeşti şi dacă se impune în viitorse vor face angajari.