Joi , Curtea de Apel Ploiești a dat verdictul în procesul privind locurile de joacă de la Târgoviște. Instanța a respins recursul primarului Boriga şi a menținut practic sentința dată de Judecătoria Târgoviște în data de 29 aprilie 2013 prin care Gabriel Boriga a părimit pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupţie : „Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi de Boriga Gabriel Florin, Simoiu Gheorghe şi Olaru Mihai împotriva sentinţei penale nr.337/29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Târgovişte. Respinge, ca tardiv formulat, apelul declarat de partea vătămată unitatea administrativ teritorială – Municipiul Târgovişte. Definitivă”, se arată în hotărârea Curții de Apel Ploiești.Vineri, edilul Gabriel Boriga a susínutăreia o conferinţă de presă în cadrul căreia a ţinut să sublinieze că respectă deciziile luate de instituţiile statului şi că la primăria Târgovişte există o echipă care va continua să ridice Târgoviştea la rang de capitală culturală.Dosarul se referă la prejudicierea bugetului Consiliului Local Târgoviște cu aproximativ 100.000 de euro, prin achiziția supraevaluată de echipamente pentru amenajarea locurilor de joacă.
news
- Ora bilanțului la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în anul 2023
- Asociația Comunelor din România, filiala județeană Dâmbovița, la ora bilanțului
- Începând de duminică, 31 martie 2024, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” (CNMCD) Târgovişte trece la programul de vară
- 900 milioane euro pentru dezvoltarea sistemelor de apă și apă uzată și modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei
- Astăzi, GREVĂ de avertisment la AFIR
- Avantaje de a juca la cazinourile cunoscute din Romania
- Mâine se deschide publicului, cel de-al treilea punct de acces în Parcul Chindia și Grădina Zoologică pe strada Cornel Popa. VIDEO
- AEP: A început înregistrarea mandatarilor financiari, în vederea atribuirii codurilor unice de identificare