JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

PASTORALĂ DE SFINTELE SĂRBĂTORI ALE ÎNVIERII DOMNULUI

Autor:

Data: 19 aprilie 2014, 9:53

† NIFON
PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, 
ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

 

IUBITULUI NOSTRU CLER, 
CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR CREDINCIOŞILOR DIN 
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI,
HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT,
 IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE 
HRISTOS A ÎNVIAT!

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere”

Iubiţii mei fii sufleteşti, 
slujitori ai altarelor străbune 
şi binecredincioşi creştini,

Cu aleasă bucurie în suflete, mergem în miez de noapte, la sfintele biserici, să primim „lumina lui Hristos, care luminează tuturor”. Ne veselim duhovniceşte şi cântăm împreună imnul de biruinţă asupra morţii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!
Mare şi sfântă este ziua aceasta, care este numită „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, zi în care Mântuitorul Hristos a pecetluit, cu Învierea Sa cea de a treia zi, lucrarea Sa cea dumnezeiască.
Sfântul Pavel, marele apostol al neamurilor, fascinat de marea minune a Învierii, a scris, răspunzând scepticilor de totdeauna şi de pretutindeni, în cuvinte de mare forţă şi expresivitate: „Dacă Hristos nu a înviat, atunci zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică e şi credinţa voastră.” (I Cor. 15, 14). Dincolo, deci, de sublimul şi unicitatea învăţăturilor Mântuitorului Hristos şi dincolo de faptele Sale minunate, divinitatea Fiului lui Dumnezeu trebuie zidită pe pietrele mormântului din care El S-a ridicat, ca nimeni altul dintre oameni. Istoria universală ne-a păstrat amintirea multor înţelepţi, vestiţi şi astăzi prin frumuseţea, deşi trecătoare, a ideilor lor, dar, din moarte, nu S-a ridicat decât Hristos, pecetluind, astfel, cu nimbul divinităţii, atât învăţătura, cât şi faptele Sale săvârşite pentru mai binele omului. De aceea, spre slava Lui, de la un capăt la altul al lumii, din pietre care înfruntă veacurile, I s-au înălţat locaşuri de rugăciune, care sunt izvoare de viaţă, oaze de inspiraţie pentru modelarea sufletului omenesc după tiparele veşnice ale Evangheliilor, transmise în Duh Sfânt misionar de Biserica noastră Ortodoxă. Coborârea lui Iisus pe pământ dobândeşte sens profund şi valoare religioasă numai dacă vedem în El pe Mântuitorul nostru, Cel ce a venit în lume pentru a fi „lumina lumii” (Ioan 9, 5), trimis de Dumnezeu „nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să se mântuiască prin El” (Ioan 3, 17).
Învierea Domnului este revărsarea harului dumnezeiesc, în mod special, asupra oamenilor şi garanţia înnoirii vieţii noastre, pentru că, prin trupul Domnului Cel înviat din morţi, toate trupurile omeneşti sunt chemate la înnoire şi la viaţă veşnică. Prin Hristos, firea omenească a primit înlăuntrul său puterea harului dumnezeiesc, care o îndreaptă, o întăreşte şi o ridică spre a fi împreună cu El. Căci Domnul nu a luat trup omenesc, la Întruparea Sa, pentru că avea nevoie să poarte asupra Sa natura omenească pentru Sine, ci a făcut aceasta numai pentru noi, ca, în acest mod, să ne dea puterea harului şi a dumnezeirii Sale, pentru a genera învierea noastră.
De aceea, noi creştinii considerăm Învierea ca o glorificare a vieţii pe care trebuie să o trăim în sfinţenie şi în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne arată ce să facem ca să dobândim sfinţenia vieţii: „să îndepărtăm mânia şi răutatea, care sunt chipul omului cel vechi, şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, care se înnoieşte prin faceri de bine, spre a ajunge la cunoaştere, după chipul lui Hristos. Să ne îmbrăcăm, deci, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, îngăduindu-ne unul pe altul şi iertând unul altuia; iar peste toate acestea să ne înveşmântăm în dragoste, care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Dumnezeu.” (Coloseni 3, 8-15).

               Dreptmăritori creştini, 

Taina Sfintelor Paşti este, de fapt, iubirea Sfintei Treimi, revărsată în umanitate prin Întruparea, Moartea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu, Hristos Domnul. De aceea, în această sfântă zi, trăim cu toţii puterea unificatoare a Învierii lui Hristos şi aceasta în ciuda faptului că suntem deosebiţi unii de alţii. Distanţele de timp şi spaţiu, de stare socială sau de rang, dispar în aceste clipe de relevanţă dumnezeiască a Paştilor. În această noapte, sfintele locaşuri ale Bisericii noastre dreptmăritoare, de aici şi de pretutindeni în lume, sunt împodobite prin prezenţa atât de numeroasă a celor ce vor să se împărtăşească de bucuria şi lumina Învierii. Chiar şi cei care nu participă, în duminici şi sărbători, la sfintele slujbe, care nu trăiesc în profunzime fiorul credinţei, nu pot rămâne indiferenţi faţă de taina acestei nopţi pascale. Câteva clipe de prezenţă, în atmosfera cea sfântă a Paştelui, primirea luminii de către fiecare, salutul de „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”, toate acestea picură în sufletele tuturor bucuria de a fi împreună, de a arăta iubire faţă de ceilalţi, de a acorda unul altuia iertare, de a simţi balsamul cântărilor pascale şi de a ne putea privi faţă în faţă, cu mai multă bunăvoinţă şi încredere reciprocă.
Lumina împrăştiată din lumânarea purtată cu sfială sfântă de fiecare, descoperă chipuri noi, priviri sincere, cu speranţa că această lumină izvorăşte în suflete sentimente de pace şi iubire, fără de care nu pot exista unitatea şi comuniunea. Nu există ceva mai sfânt în cer şi mai necesar pe pământ, decât unitatea şi comuniunea. De aceea, Învierea lui Hristos este taina unităţii şi comuniunii, ca rezultat minunat al iubirii dumnezeieşti.
Se cuvine a trăi şi a învăţa că această dumnezeiască iubire se cere continuată în viaţa noastră, prin credinţa în Dumnezeu şi Biserica Sa dreptmăritoare, prin inimă curată, prin îngăduinţa faţă de aproapele şi identitatea lui, prin responsabilitate şi demnitate, în orice împrejurare. Starea aceasta de iubire frăţească, izvorâtă din taina Învierii lui Hristos, trebuie prelungită şi trăită în familie, faţă de oameni, în călătorii, în activitatea de zi cu zi, în toate împrejurările vieţii.

               Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Să avem nădejdea sfântă că Dumnezeu Cel în Treime lăudat, în mâinile Căruia sufletul românesc s-a încredinţat în vremuri de bucurie şi de restrişte, va călăuzi paşii noştri după voia Sa cea sfântă. Înveşmântaţi în haina credinţei, în Hristos Cel înviat, fără de care românul n-a fost şi nu poate fi el însuşi în integritatea identităţii sale, să vestim unii altora bucuria Învierii şi să împlinim, prin credinţă şi iubire jertfelnică, lipsurile fraţilor noştri. În smerenie şi spirit de iubire şi iertare, să compătimim pe veleitarii înţelepţi care tăgăduiesc valorile creştine apărate cu fidelitate de Biserică pentru zidirea spirituală a tinerei generaţii.
Avem îndatorirea noi toţi care mărturisim Învierea şi care suntem hărăziţi cu darul Duhului Sfânt în Biserica noastră străbună, să răscumpărăm, ca pe o şansă, binecuvântarea şi timpul încercărilor de tot felul: criza economică şi morală, dezbinarea în credinţă prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin păcatul idolatriei, a egoismului exacerbat, a mândriei şi atitudinii de distrugere cu orice preţ a semenului. Datoria noastră este de a face din mărturisirea Învierii o predică vie, o afirmare a vieţii în comuniune de dragoste şi bucurie în Evanghelia Domnului Hristos. „Lărgiţi-vă şi voi inimile” (II Cor. 6, 13), scrie dumnezeiescul Apostol Pavel, ca în ele să cuprindem slăbiciunile şi nevoile nu numai ale acelora care ne iubesc, ci şi ale acelora care ne urăsc. Să folosim prilejul sărbătorii Învierii Domnului pentru a înlătura ceea ce ne separă şi ne îndepărtează pe unii de alţii. Să aducem în relaţiile noastre cu semenii acele virtuţi care să arate tuturor că viaţa trăită în Hristos reprezintă cea mai înaltă treaptă a existenţei omeneşti.

               Iubiţi fii duhovniceşti,

Anul acesta, creştinii din toată lumea, de toate confesiunile, sărbătoresc Învierea Domnului în aceeaşi zi. Ortodocşi, catolici şi protestanţi, astăzi, în a 20-a zi a lunii aprilie, sărbătoresc Sfintele Paşti. Ce prilej minunat pentru creştini să reflecteze mai adânc la Învăţătorul şi Mântuitorul lor, Care doreşte să-i vadă uniţi în dragoste, trăind în bună înţelegere, ajutorându-se unii pe alţii pentru înfrumuseţarea vieţii. Este un prilej de a reflecta asupra adevărului de credinţă, păstrat cu sfinţenie de Sfânta noastră Ortodoxie de-a lungul veacurilor, inspirând şi celorlalţi creştini dorul de unitate şicomuniune, în adevăr şi iubire.
Aş dori, de asemenea, să amintesc tuturor că anul acesta este dedicat, de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre, comemorării omagiale a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul său credincios, la trei veacuri de la jertfa lor plină de iubire de Dumnezeu, Biserică şi neam. Noi toţi, clerici şi credincioşi din Arhiepiscopia Târgoviştei, trăim cu emoţie amintirea lor, pentru că suntem moştenitori ai faimoasei lor opere spirituale şi culturale: nenumărate biserici ctitorite sau rectitorite de el sau de boierii săi, dintre care cele mai cunoscute sunt la Potlogi şi Doiceşti, palatele domneşti de la Târgovişte şi Potlogi, numeroasele volume editate aici, în tiparniţa târgovişteană sub îndrumarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Pentru a cinsti, aşa cum se cuvine, memoria lui sfântă, vom organiza un pelerinaj cu moaştele Sfântului Voievod, aduse de la Bucureşti, la ctitoria sa voievodală de la Potlogi, formată din renumita sa biserică, pe care o vom sfinţi în luna iunie a acestui an, după ce a fost restaurată şi înfrumuseţată alături de impunătorul său palat domnesc.
Vom avea astfel prilejul, în acest an, să omagiem pe martirii brâncoveni şi să ne împărtăşim de jertfa exemplară a acestui voievod, animat de credinţa strămoşească şi promotor al unei adevărate civilizaţii ortodoxe româneşti.
Împărtăşindu-vă aceste gânduri, vă îmbrăţişez pe toţi, preoţi şi credincioşi, întru slava Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos şi vă binecuvintez în această luminată zi pentru a spori mereu în credinţă, speranţă şi iubire.

HRISTOS A ÎNVIAT!



Al vostru arhipăstor şi părinte rugător 
neîncetat pentru bucuria, sănătatea 
şi pacea voastră a tuturor, 

† N I F O N

Arhiepiscop şi Mitropolit

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google