JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Ministrul Agriculturii în Dâmboviţa. TVA va scădea la 9% şi la carne în anul 2014. Producătorii agricoli identificaţi în pieţe , în baza unui card

Autor:

Data: 16 octombrie 2013, 9:58

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, s-a aflat marţi într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. Vizita a avut drept scop aflarea problemelor cu care se confruntă fermierii,pomicultorii ,agricultorii , asociaţiile de producători, specialiştii din domeniul agricol, dar şi primarii dâmboviţeni.Alături de ministrul Agriculturii au mai fost consilierul primului ministru, Corneliu Vişoianu, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Dorel Gheorghe Benu şi directorul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) – George Turtoi. Prima oprire,a  ministrului Agriculturii  a fost la Titu unde la Sala de Cultură a avut  o dezbatere cu primari, producători agricoli, forme asociative, specialiști din domeniul agricol. Ministrul Daniel Constantin le-a adus veşti bune agricultori, şi anume că începe distribuirea avansurilor pentru plata pe suprafaţă, adică 600 de milioane de euro vor pleca spre fermieri.
TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior se va reduce TVA la legume, fructe şi lapte.
La Titu în discuţiile cu producătorii agricoli, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a anunţat că se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic şi cel mai probabil TVA va scădea la 9%, şi în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior se va reduce TVA la legume, fructe şi lapte:”Pentru bugetul anului 2014 nu discutăm, pentru că implicaţiile sper să nu mai fie asupra bugetului dacă scădem TVA la carne. Anul acesta într-adevăr au fost implicaţii pentru că există acea neîncredere odată cu reducerea TVA. Se reduce TVA de la 24% la 9%. Obiectivul pe care l-a avut FMI, şi e normal, pentru a nu schimba indicatorii macroeconomici ai României, a fost ca încasările la bugetul de stat să fie cel puţin aceleaşi. După o perioadă, să zicem un an, se va face o evaluare dacă efectul reducerii TVA la pâine a fost benefic, în sensul că s-a redus preţul pâinii, că am salvat acele societăţi, am salvat locuri de muncă, dar am avut şi încasări cel puţin egale la bugetul de stat. Dacă toate aceste lucruri sunt corecte, atunci putem să reducem TVA şi la alte produse”, a declarat Daniel Constantin , ministrul  Agriculturii.
Crescătorii de ovine din zonele defavorizate din România vor primi  un ajutor financiar suplimentar
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a avut o întâlnire cu toţi primarii, reprezentanți ai Direcției Agricole Dâmbovița, Camera Agricolă Dâmbovița, APIA; APDRP, agricultori din bazinul legumicol Băleni la Târgovişte . Daniel Constantin a afirmat că în această perioadă fermierii au cel mai mult de suferit şi a spus că vrea să identifice soluţiile cele mai bune astfel încât să fie limitate eventualele pierderi care au fost pe partea de creştere a animalelor. Drept urmare Daniel Constantin a declarat că crescătorii de ovine din zonele defavorizate din România vor primi  un ajutor financiar suplimentar,este vorba despre “un ajutor important”, care reprezintă o creştere de aproape 50 la sută şi care vine într-o perioadă destul de grea pentru crescătorii de ovine, în condiţiile creşterii preţului la furaje:”O veste bună pe care vreau să o dau în contextul celor întâmplate cu laptele este pentru crescătorii de ovine. Este vorba de o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine în zonele defavorizate. Din calculele pe care le avem, avem în aceste zone în jur de 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, faţă de cei 10 euro care erau agreaţi prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro. Este un ajutor important, o creştere de aproape 50 la sută “, a spus Constantin.
Producătorii agricoli identificaţi în pieţe , în baza unui card
Producătorii agricoli care vor să îşi vândă legumele şi fructele în pieţele din ţară vor fi identificaţi în baza unui legitimaţii electronice care va conţine toate datele despre identitatea lor, suprafeţele deţinute şi cantităţile de produse.Acesta este un proiect ce ar urma să fie implementat de Ministerul Agriculturii .Vizita ministrului Agriculturii în judeţul Dâmboviţa s-a încheiat în comuna dâmboviţeană Voineşti. Pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei i-au adus la cunoştinţă ministrului Agriculturii faptul că sunt nemulţumiţi că nu au loc în pieţe de speculanţi şi atunci  ministrul le-a vorbit producătorilor din zona Voineşti despre modificările ce vor interveni în legislaţie pentru a-i proteja în faţa intermediarilor care vând în pieţele agro-alimentare şi anume varianta introducerii unui card de acces pentru producători în pieţele agro alimentare .Acest card este în varianta de proiect şi se va introduce cel mai devreme anul viitor. Pe baza cardului, producătorii vor cântări marfa, la intrarea şi ieşirea din piaţă şi nu vor putea vinde mai mult decât produc. Astfel, speculanţii din pieţe vor fi împiedicaţi să mai vândă tone de marfă, deşi în acte au foarte puţin teren: ”Certificatul de producător, din păcate, în multe cazuri a fost eliberat…nu ştiu cum a fost eliberat. Cred că ştiţi mai bine decât mine. Din acest motiv avem propunerea de modificare a ordonanţei de urgenţă astfel încât să schimbăm certificatul de producător. Nu va mai exista certificat de producător, ci atestat de producător şi carnet de producător. Atestatul de producător va fi eliberat de primărie în continuare, dar cu viza asociaţiei reprezentative din care producătorii fac parte Partea a doua a legislaţiei înseamnă introducerea unui card de acces în piaţă. Eu am dorit foarte mult să existe acel card. Încă nu s-a luat o decizie şi, probabil, se va lua la anul dacă se va lua, dacă nu mai târziu. În momentul când producătorul intră în piaţă şi are un certificat de producător, atestat eliberat de primărie şi asociaţia de producători, care spune eu am cinci hectare, să spunem, de mere , nu poate vinde în piaţă mai mult decât atât .La intrarea în piaţă, în fiecare zi, toţi producătorii, cu cardul, trebuie să cântărească marfa cu care intră, la intrare şi la ieşire din piaţă, astfel încât să ne asigurăm că un fals producător nu comercializează mai mult decât produce. Este faza a doua la care vrem să ajungem tocmai pentru a proteja producătorii”, a declarat  ministrul Daniel Constantin.Pe tot parcul vizitei în judeţul Dâmboviţa, ministrul Agriculturii, a fost însoţit de preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, deputatul PSD Ionuţ Săvoiu şi deputatul Georgică Dumitru. Primarul comunei Voineşti, Gabriel Sandu a ţinut ca ministrul Agriculturii să scrie un gând bun în cartea de onoare a comunei .

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google