făcute în cadrul Programului Operaţional Regional, la proiectul Spitalul Judeţean. Am obţinut suspendarea executării silite şi la proiectul Drumul Sudului pentru corecţiile financiare aplicate, cu o precizare: am obţinut-o prea târziu, adică noi am fost nevoiţi să finalizăm proiectul, să facem toate plăţile şi practic doar din ultima cerere pe care o mai avem depusă în cadrul Programului Operaţional Regional vom primi suma integral. Înseamnă foarte puţin, că în rest toate corecţiile au fost deja reţinute. Legea prevede că în situaţia pronunţării unei hotărâri care va fi favorabilă Consiliului Judeţean, sumele acestea vor fi restituite de la bugetul statului. Vă daţi seama că va fi o anumită dificultate să primim foarte rapid aceste sume înapoi ”, a declarat Adrian Ţuţuianu,preşedintele CJD.
news
- Primarul Emanuel Spătaru: Începe extinderea Grădiniței de la Valea Voievozilor, cu încă o sală de grupă cu program prelungit. VIDEO
- Administrația locală de la Voinești a finalizat într-un timp record modernizarea prin asfaltare a străzilor în satul Suduleni
- La Târgoviște, astăzi are loc confruntarea CSM Târgoviște-ACS SEPSI SIC SF. Gheorghe
- La Răcari va avea loc procesiunea cu Icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
- La Tărtășești, solarii de căpșuni cât vezi cu ochii, Marius și Ionuț sunt producători locali dâmbovițeni
- Vigilență maximă: Jandarmeria Dâmbovița și Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești sunt cu ochii în patru la meciul AFC Chindia Târgoviște – CSA Steaua
- PSD Dâmbovița: Semnăturile de la cetățeni, de susținere pentru alegerile din 9 iunie, sunt semnul că ne-am făcut treaba în ultimii 4 ani
- INFORMARE METEOROLOGICĂ de vreme foarte rece și ploi în tot județul Dâmbovița