S-a urcat pe stâlpul de înaltă tensiune să fure cablul din cupru, şi a murit . Un tânăr de 25 de ani din comuna Doiceşti a murit electrocutat cu 20.000 de volti în timp ce încerca să fure cabluri electrice şi componente ale unor linii de înaltă tensiune. Acesta a fost găsit în zona Valea Bradului din comuna Doiceşti la doar câţiva metri de un drum communal ce duce către un parc petrolier de către un localnic care trecea prin zonă.Acesta i-a alertat pe cei de la ambulanţă, odată ajunşi la faţa loculului medicii au început manevrele de resuscitare :”Treceam prin zonă şi l-am văzut acolo jos ,am sunat la ambulanţă ” a declarat un cetăţean După mai bine de o jumătate de oră,bărbatul a fost declarat decedat .Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa , în vederea efectuării necropsiei:”Este băiatul meu dar locuia cu bunica din partea tatălui .Acum vreo trei ore a venit pe la mine cu căruţa şi mi-a spus că se duce acasă şi de atunci nu l-am mai văzut ” mama tânărului mort .Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz:”În această seară am fost sesizaţi cu părivire la faptul că un bărbat este căzut lângă un stâlp de înaltă tensiune din localitatea Doiceşti.Din primele cercetări se pare că bărbatul s-a urcat pe stâlp de unde a căzut ,la scurt timp decedând.Luăm în calcul şi aspectul că ar fi fost la furat de cablu dat fiind faptul că la faţa locului au fost găsite mai mulţi metri de cablu secţionaţi ” a declarat cms.Mihaela Savu,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.La faţa locului s-au deplasat şi cei de la Electrica.Furtul de cabluri electrice şi componente ale unor linii de joasă sau medie tensiune a devenit de mult timp în România un fenomen naţional. Cu ceva timp în urmă v-am relatat cazurile unor cetăţeni care au pus în pericol traficul feroviar în urma intervenţiei lor lipsite de discernământ, cauza unor astfel de evenimente fiind lipsa unei legislaţii autoritare, care să-i descurajeze pe hoţii de fier vechi. Ştiut este faptul că mulţi recurg la astfel de gesturi doar pentru a-şi întreţine familia, pe fondul lipsei unui loc de muncă. Uneori însă – ca o ironie a sorţii, sau o pedeapsă cerească – autorii furturilor de acest gen sfârşesc în mod tragic, ca şi în cazul consumat în această seară în comuna Doiceşti.
news
- Voleibalistele de la CSM Târgoviște triumfă în fața CSM Constanța, și sunt în play-off
- Chindia Târgoviște în play-out
- Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 18 – 24 martie 2024
- Baschetbalistele de la CSM Târgoviște au câștigat primul meci din play-off împotriva CS Universitatea Cluj!
- Tentative de fraudă de tip phishing prin folosirea identității vizuale a companiei Emag
- Începutul săptămânii aduce o răcire semnificativă, ploi în majoritatea regiunilor și vitezele vântului vor crește, cu rafale ce pot depăși 60-70 km/h
- Noul sistem de declarare a mărfurilor – AES-RO, operațional din 16 martie, orele 10:00
- Programul cultural educaţional „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare