Cei care vor să beneficieze de reduceri la plata impozitelor, fie că plătesc impozitul la casă, maşină sau teren, beneficiază de o reducere de 10% din suma datorată dacă achită până la data de 31 martie 2012.Contribuabilii care vor achita impozitele integral până la 31 martie au o reducere de 10%, potrivit Codului Fiscal. Conform reglementărilor în vigoare, impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Impozitul anual pe clădiri de până la 50 lei inclusiv trebuie achitat integral până la 31 martie. Decizia privind valoarea reducerii aparţine consiliilor locale.Iată şi calendarul taxelor pentru anul 2012:Pe data de 25 februarie s-a făcut declararea şi plata impozitului pe profit anual. A fost nevoie de formularul 101 şi se adresează persoanele care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, din pomicultură şi din viticultură, dar şi cei care au încheiat, până la data de 25 februarie, exerciţiul fiscal anterior.Pe data de 15 martie: plata anticipată a impozitului pe venit aferentă primului trimestru al anului 2012. Se adresează persoanelor care obţin venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor (excepţie fac veniturile obţinute din arendare şi cele obţinute din activităţi agricole).Pe 31 martie: plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei asupra mijloacelor de transport iar 15 iunie: plata anticipată a impozitului pe venit aferentă trimestrului al doilea. Vizează persoanele care obţin venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor (excepţie fac veniturile obţinute din arendare şi cele obţinute din activităţi agricole).
news
- Voleibalistele de la CSM Târgoviște triumfă în fața CSM Constanța, și sunt în play-off
- Chindia Târgoviște în play-out
- Programul lucrărilor de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, în perioada 18 – 24 martie 2024
- Baschetbalistele de la CSM Târgoviște au câștigat primul meci din play-off împotriva CS Universitatea Cluj!
- Tentative de fraudă de tip phishing prin folosirea identității vizuale a companiei Emag
- Începutul săptămânii aduce o răcire semnificativă, ploi în majoritatea regiunilor și vitezele vântului vor crește, cu rafale ce pot depăși 60-70 km/h
- Noul sistem de declarare a mărfurilor – AES-RO, operațional din 16 martie, orele 10:00
- Programul cultural educaţional „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare