Data de 24 martie a fost aleasă de Uniunea Internaţională Împotriva Tuberculozei, în 1982, ca zi internaţională dedicată eradicării tuberculozei, deoarece la 24 martie 1882, bacteriologul german Robert Koch a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională că a descoperit bacilul TBC, ceea ce a deschis calea spre diagnosticarea şi vindecarea acestei boli.
Tema din 2022 a Zilei mondiale de luptă împotriva tuberculozei este Investeşte ca să stopezi TBC-ul. Salvează vieţi! şi reaminteşte nevoia urgentă de a investi resurse pentru a intensifica lupta împotriva tuberculozei şi a atinge obiectivele enunţate de liderii globali în vederea stopării epidemiei de TBC.
În 1995, ziua de 24 martie a fost recunoscută oficial ca zi mondială de luptă împotriva TBC, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fundaţia Regală Olandeză Împotriva Tuberculozei au organizat un eveniment de amploare în Haga, precizează site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În fiecare an, 10 milioane de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză (TBC). În ciuda faptului că este o boală care poate fi prevenită şi vindecată, 1,5 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza tuberculozei. Cele mai vulnerabile persoane în faţa TBC, care pot ajunge la deces, sunt cele cu HIV.
Cea mai eficientă modalitate de a preveni tuberculoza este vaccinarea cu vaccinul BCG. Următoarea măsură este evitarea zonelor aglomerate și nesanitare, spălarea pe mâini, precum și evitarea persoanelor infectate.
Cea mai eficientă modalitate de a preveni tuberculoza este vaccinarea cu vaccinul BCG. Următoarea măsură este evitarea zonelor aglomerate și nesanitare, spălarea pe mâini, precum și evitarea persoanelor infectate.
Ministerul Sănătăţii a derulat un amplu program de screening pentru tuberculoză, la nivel naţional. Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” a beneficiat de cofinanţare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane lei.
Beneficiarul acestui Proiect a fost Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) şi este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar, conform site-ului https://screeningtb.ro/.
Un comentariu
Pingback: Două cutremure s-au produs miercuri seara, în România